Tâlcuire La Viaţa Cuviosului Nil Calavritul

10.00 

Volumul de faţă, primul din seria de Tâlcuiri şi Cateheze ale Arhimadritului Emilianos Simonopetritul, cuprinde tâlcuirea Vieţii Sfântului Nil Calavritul, pe care Părintele a făcut-o în 1977 celor două obşti ale sale, de maici şi de monahi. Tâlcuirea este făcută unor texte alese din Viaţa Cuviosului Nil, fără a urma pas cu pas întreaga scriere. Textele urmăresc devenirea duhovnicească a Cuviosului Nil, de la chemarea la monahism şi părăsirea lumii până la sfinţenie. Sunt analizate de către Părintele, cu multă subţirime duhovnicească şi psihologică, stările sufleteşti prin care trece căutătorul lui Dumnezeu, luptele duhovniceşti, de gând, felurimea nevoinţelor şi ispitele care-l pândesc în fiecare moment al creşterii sale.

Μόνο 2 απομένουν σε απόθεμα

Επιπρόσθετες Πληροφορίες

Βάρος 0.4 kg
Διαστάσεις 13 × 20 cm
Prologue:

Hieromonk Agapius Corbu

Edition:

Hieromonk Agapius Corbu

Publications:

St. Nectarios, Arad

Greek title:

Χαρισματική Οδός – Ερμηνεία στον Βίο του Οσίου Νείλου του Καλαβρού

Pages:

256

ISBN:

978-606-92121-0-3